Numbers 36

Cazul fetelor lui Țelofhad

(Num. 27:1-11)

1Căpeteniile familiilor din clanul urmașilor lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, care făceau parte din clanurile urmașilor lui Iosif, au venit și au vorbit înaintea lui Moise și a celorlalți conducători ai familiilor fiilor lui Israel.

2Ei au zis:

Domnul i-a poruncit stăpânului meu să dea fiilor lui Israel țara ca moștenire prin tragere la sorți. Și stăpânului meu i-a fost poruncit de către Domnul să dea moștenirea fratelui nostru Țelofhad, fetelor lui.
3Dar dacă ele se mărită cu bărbați din alte seminții ale fiilor lui Israel, atunci moștenirea lor va fi luată din moștenirea seminției noastre și adăugată seminției din care bărbatul face parte. Astfel, o parte din moștenirea noastră ne va fi luată. 4Și, când va veni Anul de veselie pentru fiii lui Israel, moștenirea lor va fi adăugată seminției în care ele s-au măritat și proprietatea va fi ștearsă astfel din moștenirea seminției strămoșilor noștri.

5Moise le-a poruncit fiilor lui Israel după cuvântul Domnului și le-a zis:

‒ Ce spune seminția urmașilor lui Iosif este adevărat.
6Acesta este cuvântul pe care-l poruncește Domnul fetelor lui Țelofhad: „Să se mărite cu cine le place, dar să se mărite într-un clan al seminției tatălui lor. 7Nicio moștenire a fiilor lui Israel să nu treacă de la o seminție la alta, ci fiecare dintre fiii lui Israel să se țină strâns de moștenirea seminției strămoșilor lui. 8Orice fată care are o moștenire în oricare din semințiile fiilor lui Israel, să se mărite cu cineva dintr-un clan al seminției tatălui ei, pentru ca fiecare dintre fiii lui Israel să păstreze moștenirea strămoșilor lui. 9Nicio moștenire nu va trece de la o seminție la alta, ci fiecare din semințiile fiilor lui Israel să-și păstreze moștenirea proprie“.

10Fiicele lui Țelofhad au făcut după porunca pe care i-a dat-o Domnul lui Moise. 11Fiicele lui Țelofhad – Mahla, Tirța, Hogla, Milca și Noa – s-au măritat cu verișori din partea tatălui lor. 12Ele s-au măritat în interiorul clanurilor urmașilor lui Manase, fiul lui Iosif, iar moștenirea lor a rămas în seminția clanului tatălui lor.

13Acestea sunt poruncile și judecățile pe care le-a dat Domnul fiilor lui Israel, prin Moise, în câmpiile Moabului, lângă Iordan, în fața Ierihonului.

Copyright information for RonNTR